SINOPSIS
Duminică, 25 august, de la ora 20:00, la Casa de Cultură, puteți vedea în cadrul SEAS „Două ore cu pauză”, un spectacol de la Teatrul Excelsior București
„Două ore cu pauză, primul dintr-o serie de spectacole pe aceeași temă, vorbește despre sistemul educațional românesc. Direct. Fără ipocrizii. Fără false așteptări sau inutile pudre aplicate pe oglindă. Cu umor. Cu foarte mult umor. Bașca ceva disperare și oleacă de speranță. (Mihai Brezeanu, Liternet)
„Două ore cu pauză” este un spectacol despre vulnerabilitatea sistemului de învățământ, cu povești adevărate, despre fragilitatea elevilor, dar și a profesorilor. Un spectacol vesel, pe o temă tristă, un spectacol tonic și actual pentru publicul de toate vârstele.